Emile Hirsch şi Olivia Thirlby în primul trailer oficial al filmului The Darkest Hour
Summit Entertainment a lansat online primul trailer oficial pentru horror-ul SF „The Darkest Hour” (Vremuri întunecate) al regizorului Chris Gorak (Right at Your Door), care îi are în rolurile principale pe Emile Hirsch şi Olivia Thirlby.
Alături de Emile Hirsch şi Olivia Thirlby, îi mai regăsim în distribuţie pe Rachael Taylor, Joel Kinnaman şi Max Minghella. The Darkest Hour spune povestea unui grup de cinci tineri care încearcă să supravieţuiască unei invazii extraterestre care are loc în Moscova.
Regizat de Chris Gorak (Right at Your Door), produs de Timur Bekmambetov (Wanted, Abraham Lincoln: Vampire Hunter) şi scris de Jon Spaihts (Ridley Scott’s Prometheus), The Darkest Hour va ajunge în cinematografe în SUA pe data de 23 decembrie 2011 şi în România pe data de 13 ianuarie 2012.