Johnny Depp în primul trailer oficial al filmului „The Rum Diary”
Film District a lansat online primul trailer oficial pentru pelicula „The Rum Diary” (Jurnalul unui iubitor de rom), o dramă care îi are în rolurile principale pe Johnny Depp, Amber Heard şi Aaron Eckhart.
Bazat pe romanul autobiografic cu acelaşi scris Hunter S. Thompson, „The Rum Diary” spune povestea lui Paul Kemp, un jurnalist alcoolic divorţat, care se mută de la un ziar important din New York (The Daily News), aflându-se într-un moment important al carierei sale, la o editură de ziar din oraşul San Juan din Porto Rico. Acţiunea din „The Rum Diary” este plasată la sfârşitul anilor 1950 şi cuprinde o poveste de dragoste încâlcită de scene de gelozie, poticnire prin viaţă, trădare şi violenţă alcoolică.
Din distribuţia dramei scrisă şi regizată de Bruce Robinson („Jennifer Eight”, „How to Get Ahead în Advertising”, „Withnail & I”) mai fac parte Giovanni Ribisi, Richard Jenkins, Amaury Nolasco, Karen Austin, Marshall Bell, Michael Rispoli, Andy Umberger, Bill Smitrovich, Karina Villegas, Julian Holloway, Karimah Westbrook şi Aaron Lustig.
Lansarea dramei „The Rum Diary” în cinematografele din SUA este fixată pentru data de 28 octombrie 2011.