Mihaela Tatu îşi dezvăluie pentru prima oară problemele de sănătate
Într-un interviu acordat revistei „OK!”, Mihaela Tatu a povestit despre problemele ei de sănătate, infirmând însă zvonul conform căruia ar suferi de cancer.
Viaţa vedetei a luat o întorsătură neaşteptată acum 3 luni când a aflat că ar putea avea cancer.După investigaţii amănunţite vedetă a răsuflat uşurată.Era vorba despre fibrom uterin, o afecţiune frecventă la femeile care au peste 40 de ani.
„M-au sunat colegi şi prieteni din străinătate să mă întrebe dacă sunt sănătoasă şi dacă am nevoie de ajutor. Pentru unii, eram deja moartă şi îngropată. Adevărul e că am peste 45 de ani şi că mi-au apărut nişte dereglări hormonale. Nu am vrut să vorbesc despre problema mea, pentru că ştiam că se va face din ţânţar armăsar”, a povestit Mihaela Tatu într-un interviu în exclusivitate pentru revista „OK!”.
„Situaţia este îndeajuns de serioasă, din cauza dimensiunilor impresionante pe care le are fibromul, încât să trebuiască să-mi schimb priorităţile. M-am temut foarte tare că ar putea fi cancer. M-am speriat iniţial foarte mult, pentru că îmi creştea pur şi simplu burta şi nu ştiam motivul. Nu puteam să mă aplec, nu puteam să respir bine şi atunci m-am dus la doctor”, a mai adaugatt Mihaela Tatu.