După dealuri (2012)
După dealuri are acţiunea plasată într-o mănăstire ortodoxă şi se centrează pe deformarea psihică până la alunecarea în nebunie a unei tinere, exorcizarea ei şi investigaţiile ulterioare ale poliţiei.
Alina (Cristina Flutur) şi Voichiţa (Cosmina Stratan) s-au regăsit într-o mănăstire izolată din România după ce au petrecut câţiva ani în Germania. Cele două femei sunt foarte ataşate una de cealaltă şi s-au sprijinit reciproc de când s-au cunoscut, copii fiind, într-un orfelinat. Alina vrea ca Voichiţa să părăsească mănăstirea şi să se întoarcă împreună cu ea în Germania, dar Voichiţa şi-a găsit refugiul în credinţă şi a găsit o familie în călugăriţele şi preoţii de la mănăstire, aşa că refuză. Alina nu poate înţelege opţiunea prietenei ei. În încercarea de a recâştiga afecţiunea Voichiţei, Alina îl provoacă pe preot. Este dusă la spital şi cei din mănăstire încep să presimtă că fata este posedată. În curând se conving că trebuie exorcizata, dar rezultatul nu e cel sperat de ei.
Drama „După dealuri” îi are în distribuţie pe Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Valeriu Andriuta, Dana Tăpălaga, Catalina Harabagiu, Gina Tandura, Vica Agache, Nora Covali, Dionisie Vitcu, Ionuţ Ghinea, Liliana Mocanu, Doru Ana, Costache Babii, Luminiţa Gheorghiu şi Alina Berzunteanu.
Scris şi regizat de către Cristian Mungiu („4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, „Occident”, „Amintiri din epoca de aur”), „După dealuri” se va lansa în cinematografe din România pe 26 octombrie 2012.