Flight (2012)
Flight (Zborul) spune povestea lui Whip Whitaker (Denzel Washington), un pilot de avion înzestrat şi respectat de către colegi şi superiori, pe care presa şi nord-americanii de rând îl percep că pe un erou naţional după ce reuşeşte să aducă la sol un aparat de zbor atât de serios avariat încât niciun alt aviator nu ar fi fost capabil să îl redreseze.
Salvând vieţile a 98 de pasageri din cei 106 pe care îi transporta avionul deteriorat, Whip îşi câştigă admiraţia tuturor, spitalul în care este internat fiind înconjurat în fiecare zi de cohorte de jurnalişti care vor să îl intervieveze sau să obţină o fotografie cu el. În momentul în care compania aviatică solicita efectuarea unei anchete care să stabilească fără putinţă de tăgadă cauzele producerii accidentului, ies la iveală inclusiv lacunele din conduită profesională a pilotului Whitaker. Divorţat şi înstrăinat de familie, Whip s-a luptat multă vreme cu demonii alcoolului, iar dacă el nu ar fi consumat substanţe interzise în noaptea ce a precedat acel zbor fatidic, probabil că defecţiunile tehnice ale avionului ar fi fost descoperite şi remediate în timp util. Fiindcă analizele medicale indica prezenţa unei cantităţi de alcool în sânge, Whip Whitaker se trezeşte transformat peste noapte dintr-un erou aclamat într-un om pe care toţi se grăbesc să-l condamne şi care are nevoie de avocat pentru a-şi salva cariera şi pentru a nu fi condamnat la închisoare pe viaţă.
Din distribuţia „Flight” fac parte Denzel Washington, James Badge Dale, John Goodman, Don Cheadle. Kelly Reilly, Bruce Greenwood, Melissa Leo, Nadine Velazquez, Rhoda Griffis, Tamara Tunie, Brian Geraghty, Garcelle Beauvais, Adam Tomei, Michael Beasley şi Kwesi Boakye.
Regizat de către Robert Zemeckis („Forrest Gump”, „Cast Away”, „Back to the Future”), după un scenariu scris de John Gatins („Coach Carter”, „Real Steel”, „Dreamer: Inspired by a True Story”, „Hard Ball”), „Flight” va avea premiera în România pe 22 februarie 2013.