Franţa blochează raportul tehnic privind aderarea României la spaţiul Schengen
Vineri, 14 ianuarie, la Bruxelles, Franţa a blocat adoptarea unui raport tehnic, privind aderarea României la spaţiul Schengen, cerând o reexamineze a unui raport tehnic privind implementarea în România a interfeţei umane a sistemului informatic ŞIŞ/SIRENE, în baza căruia operează Spaţiul Schengen, conform RFI.
Raportul realizat de experţi europeni şi prezentat în cadrul unui grup de lucru de evaluare Schengen la Bruxelles arată că România este gata şi din acest punct de vedere, pentru a se integra în spaţiul liberei circulaţii. Alte rapoarte de evaluare a frontierelor terestre şi aeriene au fost deja aprobate la Bruxelles în 2010.
Toate statele membre ale UE au acceptat raportul, cu excepţia Franţei, care a blocat practic procesul de adoptare formală a documentului.
Tot acum au fost discutate şi două rapoarte privind Bulgaria (sistemul informatic ŞIŞ/SIRENE) şi rezultatele reevaluării frontierei terestre între Bulgaria şi Turcia. Aceasta a primit un aviz negativ din partea experţilor UE, prin urmare Franţa, Germania şi Finlanda au cerut o a doua reevaluare.
MAI: Franţa a cerut timp suplimentar pentru studierea raportului privind aderarea României la spaţiul Schengen.
Reprezentantul Franţei din grupul de lucru Schengen (Sch-Eval) a cerut, vineri, în cadrul şedinţei de la Bruxelles, „un timp suplimentar pentru studierea raportului” privind România, procedura de adoptare a documentului urmând să fie continuată, informează MAI.
Raportul de evaluare Schengen al României în domeniul ŞIŞ/SIRENE a fost prezentat, la Bruxelles, de expertul coordonator al misiunii de evaluare Schengen a României, respectiv reprezentantul Preşedinţiei Ungare, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
„Raportul este unul pozitiv, subliniază faptul că România corespunde în totalitate standardelor Schengen pe componenta ŞIŞ/SIRENE şi a fost acceptat de statele membre, nefiind formulate obiecţiuni sau observaţii. A fost solicitat un timp suplimentar pentru studierea raportului de către reprezentantul francez în cadrul grupului SCH-EVAL”, precizează sursa citată.
Procedura de adoptare a raportului de evaluare Schengen a României în domeniul ŞIŞ/SIRENE va continua în perioada următoare, a mai spus MAI.