Ce a dezvăluit NASA la conferinţa cu publicul din 15 noiembrie 2010 ?
Observatorul NASA cu raze X Chandra a descoperit dovezi ale existenţei celei mai tinere găuri negre cunoscute până acum, în vecinătatea noastră cosmică.
Gaura neagră, în vârstă de 30 de ani, oferă ocazia unică de a studia acest obiect încă de la primele momente ale existenţei sale, au declarat experţii NASA.
Aceasta poate ajuta oamenii de ştiinţă NASA să înţeleagă mai bine fenomenul prin care stelele uriaşe explodează, care dintre ele lasa în urma găuri negre sau stele neutronicei, şi numărul de găuri negre prezente atât în galaxia nostra cât şi în alte galaxi.
Oamenii de ştiinţă de la NASA cred că SN 1979C, descoperită iniţial de un astronom amator în 1979, s-a format când o stea de aproximativ 20 de ori mai mare decât Soarele nostru a explodat.
Deşi dovezile arată formarea recentă a unei găuri negre în SuperNovă 1979C (NASA), o altă ipoteză intrigantă susţine posibilitatea ca o stea neutronică cu un puternic vânt de particulede energie, învârtindu-se foarte rapid, ar fi responsabilă pentru emisiile de raze X.