Conan the Barbarian (2011)
Conan the Barbarian (Conan 3D) spune povestea lui Conan (Leo Howard) a cărui viaţă a fost marcată de violenţă încă de când era copil, asistând la uciderea tatălui său Corin (Ron Perlman) şi la masacrarea fără milă a membrilor tribului din care făcea parte de către mercenarii lui Khalar Zym.
Supravieţuind cu dificultate într-o lume ostilă şi fiind nevoit să îmbrăţişeze rând pe rând profesiile de hoţ, pirat şi războinic, Conan Barbarul (Jason Momoa) s-a transformat într-un bărbat puternic, vânjos şi curajos, care este hotărât să răzbune moartea părintelui său şi distrugerea propriului trib chiar dacă ar trebui să îşi sacrifice viaţa în decursul acestui proces. Drumul lui Conan se intersectează la un moment dat cu cel al temutului Khalar Zym (Stephen Lang), însă înainte de a-şi încrucişa sabia cu cea a războinicului responsabil de uciderea persoanelor dragi lui, cimerianul este forţat să se lupte cu monştri şi creaturi diabolice cu puteri supranaturale, dar şi cu vrăjitoarea Marique. Îndrăgostit de frumoasă Tamara (Rachel Nichols), garda de corp a reginei Ilira, care este ţinută prizoniara de către acelaşi Khalar Zym, Conan Barbarul reprezintă singura speranţă de salvare a locuitorilor din Hyboria.
Regia: Marcus Nispel
Scenariul: Thomas Dean Donnelly, Joshua Oppenheimer
Cu: Jason Momoa, Ron Perlman, Stephen Lang, Rachel Nichols şi Rose McGowan
Gen Film: Acţiune, Aventuri, Fantastic
Conan Barbarul – Conan the Barbarian 3D vă avea premieră în România pe 19 august 2011.