The Perks of Being a Wallflower (2012)
„The Perks of Being a Wallflower” spune povestea lui Charlie (Logan Lerman), un adolescent din anii ’90, căruia îi este prezentată lumea sexului, a drogurilor şi a relaţiilor complicate de către prietenii săi, Sam (Emma Watson) şi Patrick (Ezra Miller).
Emotiv şi timid, Charlie încearcă să depăşească recenta sinucidere a prietenului său cel mai bun, Michael, observând constant schimbările ce au loc în jurul său. Profesorul lui de engleză, Bill (Paul Rudd), încearcă să-l înveţe pe Charlie cum trebuie trăită viaţa, dându-i mai multe cârţi de citit, munca profesorului reflectându-se în toate experienţele pe care le trăieşte adolescentul. Pe de altă parte, Charlie încearcă să îşi creeze o altă viaţă, lăsând în urmă toate problemele din copilăria nefericită, dar se pierde în tumultumul lumii reale. Charlie rămâne prins între copilăria simplă şi viitorul sumbru ce îl aşteaptă, între alegerea de a privi şi a participa la tot ceea ce înseamnă viaţa, între problemele prietenilor şi ale familiei.
Din distribuţia dramei “The Perks of Being a Wallflower” fac parte Emma Watson, Nina Dobrev, Paul Rudd, Logan Lerman, Mae Whitman, Dylan McDermott, Melanie Lynskey, Ezra Miller, Kate Walsh, Johnny Simmons, Nicholas Braun, Reece Thompson, Zane Holtz, Julia Garner si Tom Kruszewski.
Scris si regizat de către Stephen Chbosky („Rent”, „Jericho”), „The Perks of Being a Wallflower” va fi lansat în sălile de cinema din România pe data de 28 septembrie 2012.