The Last Stand (2013)
The Last Stand (Ultima reduta) spune povestea lui Ray Owens (Arnold Schwarzenegger) un şerif hotărât să ţină piept cu orice preţ nelegiuiţilor unui cartel de droguri care-şi fac de cap pe teritoriul său.
Ray Owens este un şerif aflat în pragul pensionării, care s-a resemnat să lupte împotriva infractorilor mărunţi ce operează în micul oraş Sommerton Junction situat la graniţa Statelor Unite ale Americii cu Mexicul, după ce a renunţat la postul pe care l-a ocupat în Departamentul de Poliţie din Los Angeles în urma unei operaţiuni care a decurs cum nu se poate mai prost şi în care partenerul lui a rămas paralizat, iar el s-a simţit acoperit de ruşinea înfrângerii şi a eşecului. Atunci când Cortez (Eduardo Noriega), cel mai căutat şi faimos lider al traficanţilor de droguri mexicani, reuşeşte să evadeze în mod spectaculos dintr-un convoi de deţinuţi escortat de agenţi FBI şi se îndreaptă spre localitatea Sommerton Junction cu scopul de a se refugia în Mexic şi a scăpa de rigorile legii, având asupra lui 400 milioane de dolari şi gonind spre frontiera cu o viteză de 200 mile pe oră, într-o maşină sport Gumpert Apollo ce i-a fost pusă la dispoziţie de subalternii loiali, Ray Owens întrevede şansă de a-şi răscumpăra greşelile trecutului capturându-l pe infractor. Singura problemă este ca şeriful este înconjurat de o echipă neexperimentata de poliţişti, din care fac parte inclusiv Frank Martinez (Rodrigo Santoro) şi Sarah Torrance (Jaimie Alexander), iar Cortez are în jurul lui o armată de ticăloşi bine antrenaţi şi înarmaţi până-n dinţi, luând între timp şi un ostatic pentru a-şi asigura scăparea.
The Last Stand are o distribuţie formată din Arnold Schwarzenegger, Rodrigo Santoro, Forest Whitaker, Peter Stormare, Jaimie Alexander, Zach Gilford, Johnny Knoxville, Luis Guzmán, Harry Dean Stanton, Genesis Rodriguez, John Patrick Amedori, Eduardo Noriega, Daniel Henney, Rio Alexander şi Jermaine Washington.
Regizat de Jee-woon Kim („The Good, the Bad, the Weird”, „A Bittersweet Life”, „I Saw the Devil”, „A Tale of Two Sisters”), după un scenariu scris de Jeffrey Nachmanoff („The Day After Tomorrow”, „Trăitor”), „The Last Stand” va ajunge în cinematografele din România începând cu 25 ianuarie 2013.