Wesley Snipes condamnat la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală
Wesley Snipes a fost somat de autorităţile americane să se predea , pentru a începe ispăşirea pedepsei de 3 ani de închisoare, pentru neachitarea datoriilor faţă de statul american.
Starul american a făcut o cerere în care contesta o decizie judecătorească anterioară şi solicita un nou proces de judecată însă, judecătorul din Miami a respins această cerere vineri.
„Acuzatul Wesley Snipes a avut parte de un proces corect. A sosit timpul că decizia instanţei să fie pusă în aplicare”, a fost declaraţia judecătorului districtual Terrell Hodges.
Acesta i-a respins lui Wesley Snipes ordinul de eliberare pe cauţiune de care beneficiase, şi i-a ordonat acestuia să se predea autorităţilor şi să contacteze în cel mai scurt timp conducerea închisorii în care urmează să îşi execute pedeapsa.